O jumătate de milion de refugiați ar putea fi mutați din Turcia în UE

O jumătate de milion de refugiați ar putea fi mutați din Turcia în UE
Publicat: 02/12/2015, 13:32

Orban este implicat, de mai mulți ani, într-un confict cu UE cu privire la politica economică, libertățile politici, iar de curând privind gestionarea crizei migranților, în care liderul populist ungar a adoptat o poziție dură și a construit un gard la frontiera de sud pentru a împiedica migranții să pătrundă pe teritoriul țării.

Ungaria s-a opus aprig ideii distribuirii mai egale, ptrintr-un sistem de cote, a migranților, dintre care cei mai mulți vor să ajungă în Germania sau Suedia.

Premierul ungar a declarat, la o reuniune a liderilor ungari la Budapesta, că se așteaptă la presiuni intense în vederea acceptării unei părți a acestei jumătăți de milion de refugiați, un lucru pe care Budapesta nu îl poate face, a subliniat el.

El a precizat că proiectul de acord a fost deja pus în circulație la recentul Summit UE de la Malta, dar a fost abandonat și nu a fost inclus în acordurile UE-Turcia semnate în weekend, la Bruxelles, din cauză că inițiatorii nu au reușit să adune susținerea necesară.

„Problema (mutării) va fi un cartof fierbinte în perioada următoare, deoarece, în pofida faptului că acest lucru poate fi menținut într-o stare semisecretă, cineva, undeva – eu cred că la Berlin, săptămâna aceasta – va anunța că 400.000-500.000 de refugiați sirieni ar putea să fie aduși din Turcia direct în UE”, a spus Orban.

„Această surpriză neplăcută îi așteaptă pe europeni”, a mai spus el.

El a sugerat că înțelegerea a fost orchestrată de către Germania și a apreciat că ar urma să domine discursul politic în Europa în următoarele câteva zile și săptămâni.

„Presiunea va fi intensă asupra noastră ș a celorlalte țări membre ale Grupului de la Vișegrad (Polonia, Slovacia și Cehia)”, a adăugat el.

„Vor spune că, odată ce acordul este făcut de anumite părți – iar pentru a evita complicații diplomatice nu am să vă spun în ce țară este Berlinul -, noi trebuie nu numai să îi aducem pe acești oameni în Europa, ci să-i și împărțim între noi, ca o obligație”, a declarat Orban.

„Nu va ușor, pentru că, evident, nu putem accepta așa ceva”, a avertizat premierul ungar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Incendiu violent la un azil de bătrâni din Tulcea. A fost activat Planul Roșu de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
UE pregăteşte terenul pentru o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Ce...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Cutremur în UE. Sfidarea supremă a Ungariei. Nimeni nu va accepta
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Winston Churchill: „Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult celor puțini”